spot_img
vineri, 23 mai, 2025
AcasăActual Tele UDeconcentratele, la raport

Deconcentratele, la raport

-

Mai multă implicare a deconcentratelor în 2017. Aceasta a fost principala cerinţă a prefectului Sorin Răducan pentru directorii instituţiilor din subordine în cadrul primei şedinţe de Colegiu Prefectural din acest an. Potrivit prefectului, stabilirea mai multor obiective punctuale şi trecerea în revistă a dificultăţilor întâmpinate sunt necesare în buna coordonare a activităţii din judeţul Dolj.

În cadrul primei şedinţe de Colegiu Prefectural din 2017, prefectul Sorin Răducan a punctat aspectele sensibile cu care se confruntă instituţiile deconcentrate din judeţ.

Direcţia pentru Agricultură Dolj şi-a prezentat raportul privind activitatea desfăşurată în anul 2016, dar şi stadiul îndeplinirii obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare si tematicile specifice.

Următorul punct pe ordinea de zi a fost prezentat de Radu Ghinea, şeful Oficiului Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie Craiova, care a vorbit despre situaţia finanţărilor acordate, în 2016, sub formă de fonduri naţionale şi structurale.

Tot în şedinţa de astăzi s-a aprobat Calendarul şi tematica şedinţelor de Colegiu Prefectural pentru anul 2017.

Postări similare

sOCIAL MEDIA

9,952FaniÎmi place
12,985AbonațiAbonați-vă

Ultimele postări

Tele U Craiova
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.