Simulare cu reguli noi

Noi modificări pentru simularea examenului de bacalaureat pentru elevii de clasa a XI-a. Aceștia vor susține testarea națională în 2018, dar simulările vor avea loc în primăvara acestui an. Conform noilor reglementări, subiectele sunt diferenţiate parţial în funcţie de filiere, profiluri şi specializări.

Noul an aduce modificări și pentru elevii clasei a XI-a. Aceștia vor susține simularea examenului de bacalaureat, în primăvara acestui an, dar cu câteva schimbări în ceea ce privește subiectele care vor fi diferențiate în funcție de filiere, profiluri și specializări. Astfel, prima probă va consta într-un nou format: un suport de text nonliterar, la prima vedere şi este alcătuit din două secţiuni: una semiobiectivă de tip întrebare structurală, cea de-a doua cu pondere subiectivă, de tip „eseu”.  Al doilea prag , de asemenea comun, are ca suport un text literar la prima vedere şi are în vedere o temă cu subiect bine precizat, la care întrebarea adresată trebuie să aibă un răspuns scurt. Cel de-al treilea subiect, diferenţiat , constă în elaborarea unui eseu structurat şi vizează aspecte de analiză tematică, structurală, stilistică a operelor literare studiate , ce aparţin autorilor canonici, curentelor culturale/literare, perioadelor, speciilor literare şi/sau a tipurilor de texte menţionate în programa de bacalaureat. Simularea la care vor participa elevii din clasa a XI-a urmăreşte evaluarea unor competenţe ale elevilor, cum ar fi utilizarea corectă şi adecvată a limbii române în diferite situaţii de comunicare, folosirea adecvată a strategiilor de interpretare , dar și punerea în context a fragmentelor studiate, prin raportare la epocă sau la diverse curente literare.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.