Experienţă împărtăşită

Screening oftalmologic gratuit la Universitatea din Craiova. Departamentul de Fizică al Facultăţii de Ştiinţe împreună cu grupul Panorama Optic a organizat astăzi o întâlnire între specialiști din domeniul Opticii și Optometriei și studenţi. Scăderea vederii și recuperarea vizuală în prezent, orientări internaționale și experiența italiană în domeniu au fost temele de discuţie prezentate de doctorul Luigi Fusi, director al Serviciului de Oftalmologie al Spitalului Avigliana şi al Centrului de Microchirurgie Oculară din Torino.

Prelegerea susţinută de doctorul Luigi Fusi s-a axat pe descrierea tehnicilor şi echipamentelor de evaluare a vederii pacienţilor.  Studenţilor le-au fost prezentate şi modalităţi de rezolvare a cazurilor sociale cu deficienţe de vedere, prin perspectiva experienţei tuturor specialiştilor din domeniu (medici oftalmologi, psihologi, opticieni şi optometrişti) şi a legislaţiei europene privind activitatea centrelor responsabile cu îmbunătăţirea acuităţii vizuale reziduale. De asemenea, au fost discutate o serie de studii de caz prin prisma experienţei neuro-oftalmologice a invitatului.

Prevenţia prin controlul periodic este foarte importantă pentru depistarea bolilor .

Reprezentanții grupului se implică în formarea viitorilor specialiști oferind stagii de practică studenților de la Departamentul de Fizică și cursanților de la cursurile postuniversitare de Optică și Optometrie.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.