1 Iunie, declarată zi liberă

Ziua Copilului va fi zi nelucrătoare, după ce Camera Deputaților a adoptat, în calitate de Cameră decizională, un proiect de lege în acest sens.  Scopul principal al instituirii acestei zile, ca zi nelucrătoare, constă în îmbunătăţirea relaţiei dintre copii şi părinţi, facilitând petrecerea unui timp de calitate, împreună. Măsura a fost luată din cauza faptului că mulţi copii prezintă unele tulburări de comportament, generate de timpul redus petrecut alături de părinţi.

1 Iunie este declarată zi liberă nelucrătoare. Guvernanţii au susținut adoptarea proiectului de lege, dar pentru intrarea lui în vigoare este nevoie de promulgare de către președintele Klaus Iohannis.

Măsura este menită să asigure părinţilor şi copiilor să petreacă mai mult timp împreună. Majoritatea copiilor petrec foarte puţin timp în compania părinţilor, ceea ce are consecinţe sub aspectul adaptării familiale şi sociale. Şi în timpul petrecut împreună, unii părinţi comunică insuficient cu copiii sau chiar superficial. Atenţia sporită dată copiilor contribuie la dezvoltarea aptitudinilor de comunicare. Totodată, copiii capătă mai multă încredere şi conştientizează că sprijinul părinţilor le este de un real folos. Toate aceste inconveniente au dus la  modificarea Codului Muncii, în sensul creşterii numărului zilelor libere.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.