Zeci de şcolari şi preşcolari au sărbătorit prin mișcare Săptămâna Europeană a Mobilității. Parcul “Nicolae Romanescu” s-a animat, în această dimineaţă, de copii și elevi veniți să facă mișcare, dând astfel un exemplu chiar și părinților. Evenimentul a fost organizat de Agenţia pentru Protecţia Mediului Dolj care trage un semnal de alarmă cu privire la poluarea produsă de maşini.
Cu ocazia Săptămânii Mobilităţii organizată de Agenţia pentru Protecţia Mediului Dolj, zeci de copii, părinţi şi bunici s-au adunat în parcul Parcul “Nicolae Romanescu” să marcheze “Ziua în oraş fără maşină”.
Acţiunea promovează folosirea mijloacelor de transport în comun, bicicleta sau alte forme de deplasare ecologice, în locul maşinii personale, cu scopul de a reduce poluarea urbană. Este un eveniment care face trimitere la binefacerile mersului pe jos, atât pentru cetățeni cât și pentru mediu. Săptămâna Europeană a Mobilității a fost instituită de Comisia Europeană în anul 2002.