Absolvenţii de clasa a XII-a care nu au promovat examenul de Bacalaureat în vară mai au o şansă în sesiunea din august-septembrie. Peste 1700 de elevi s-au înscris la examenul din toamnă şi numărul acestora poate creşte după finalizarea corigenţelor. Potrivit statisticilor, doar unul din zece tineri care nu promovează examenul reuşeşte să obţină diploma.
Candidații care nu au promovat una dintre probele examenului sau nu s-au prezentat s-au putut înscrie la sesiunea august-septembrie. Probele orale încep din 16 august, iar prima probă scrisă, la limba și literatura română, are loc în 22 august. Pe 29 august până la ora 12:00 vor fi făcute publice rezultatele parţiale. Între orele 12:00 – 16:00 se pot depune contestaţiile, urmând ca pe 1 septembrie să se afişeze rezultatele finale.
Rata de promovabilitate a examenului de Bacalaureat de la nivelul judeţului Dolj a fost de 64,35%, cu 2% mai mult faţă de anul trecut. Din cei peste 4300 de elevi care au fost înscrişi la concurs, doar un singur elev de la Colegiul Naţional “Fraţii Buzeşti” a reuşit să obţină media 10. La Colegiul Naţional “Carol I” cea mai mare medie a fost 9,93, iar la “Elena Cuza” 9,86.