Conferinţă interculturală

 

Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Universităţii din Craiova a organizat astăzi cea de-a doua ediţie a Conferinţei Internaţionale cu tema “Perspective asupra interculturalităţii”, eveniment la care au  participat  cadrele didactice şi  studenţii participanţi la cursurile Şcolii de vară “Constantin Brâncuşi”.

Casa Băniei a  găzduit astăzi cea de-a doua ediţie a Conferinţei Internaţionale cu tema “Perspective asupra interculturalităţii”, eveniment la care vor participa  cei 18 studenţi ai cursurilor Şcolii de vară” Constantin Brâncuşi”.  Domnitorul Vlad Ţepeş a fost tema abordată astăzi, un personaj ce fascinează atât lumea literară, cât şi cea istorică, a cărui viaţă nu am putea-o reconstitui fără ajutorul legendelor, care, de altfel, sunt foarte numeroase.

Tot în cadrul acestui eveniment au avut loc şi prezentări susţinute de studenţi străini, care au vorbit în limba română despre ţara lor, atât din punct de vedere geografic, cultural dar şi gastronomic .

Pe 25 şi 27 iulie, participanţii  cursurilor Şcolii de vară „Constantin Brâncuşi” vor pleca în excursii tematice. Prima excursie va fi la Târgu Jiu, Tismana, Horezu, iar cea de  a doua la Bucureşti.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.