spot_img
marți, 15 octombrie, 2024
AcasăActual Tele UMunca “la gri”

Munca “la gri”

-

Angajatorii din Dolj au găsit soluţia pentru a plăti contribuţii mai mici la bugetul de stat pentru angajaţi. Aceasta constă în încheierea unor contracte de muncă pentru un număr de ore mai mic de 8 ore, respectiv o oră pe zi, două, trei, patru sau şase. Aproximativ o cincime din numărul contractelor individuale de muncă, încheiate la nivelul judeţului Dolj, sunt contracte cu timp parţial de lucru.

 

Peste 31.000 de contracte individuale de muncă din Dolj sunt încheiate pentru un program de lucru, cu mai puţin de 8 ore. Aceste persoane prestează, în realitate, muncă de 8 sau chiar 10 ore pe zi. Există şi persoane care au încheiate mai multe contracte de muncă, din care unul pentru program normal de lucru, iar altul pentru mai puţin de 8 ore pe zi. Din numărul contractelor de muncă activă, respectiv 168.072, aproximativ 19% sunt încheiate pentru timp de muncă parţial, potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj. Acest fenomen este cunoscut sub numele de “munca la gri”. Această practică este specifică firmelor care au un potenţial financiar redus. Astfel de cazuri au fost descoperite şi sancţionate cu amendă de inspectorii ITM. Unii angajatori preferă însă, să plătească această amendă, care este mai mică decât contribuţia pe care ar trebui să o vireze la stat. În prezent, potrivit legislaţiei în vigoare, un procent de 45% din salariul brut ajunge la stat sub forma contribuţiei pentru pensii şi asigurări de sănătate. Avantajele încheierii unui contract de muncă, cu program parţial de lucru, sunt de partea angajatorului, care plăteşte contribuţii mai mici la stat.

Postări similare

sOCIAL MEDIA

9,952FaniÎmi place
12,985AbonațiAbonați-vă

Ultimele postări