Alegerile locale din acest an nu au reuşit să trezească interesul doljenilor. Prezenţa scăzută la vot arată neîncrederea alegătorilor în aleşii locali. Daca în judeţ media de prezenţă la urne s-a apropiat de 53%, la Craiova s-a înregistrat un procent destul de scăzut, de sub 40%.
Doljenii sunt din ce în ce mai puţin interesaţi de alegeri. Interesul scăzut al alegătorilor pentru scrutinul de ieri a fost demonstrat de procentele prezentate de Biroul Electoral Central. La ora închiderii urnelor, prezenţa la vot în judeţul Dolj a fost de 304.655 persoane din cele 580.371 înscrise pe listele electorale, respectiv 52,49%. Situaţia nu a fost mai roz nici în Craiova. Aici s-au prezentat la urne puţin peste 38%, adică 99.554 persoane din cele 257.497 înscrise pe listele electorale.
Şi de această dată s-a dovedit un interes crescut al alegătorilor din mediul rural, aceştia s-au prezentat la vot în procent de 60,05%, faţă de numai 35,05% al celor din mediul urban. Pe tot parcursul zilei, Craiova s-a situat sub media pe judeţ.