O nouă lege a salarizării

În sfârşit, o nouă lege a salarizării. După îndelungi tergiversări, Ministerul Muncii a iniţiat un proiect de Ordonanţă de Urgenţă, în ceea ce priveşte salarizarea personalului din sănătate, educaţie şi administraţie. Legea este menită să înlăture disfuncţionalităţile de încadrare pentru toate aceste domenii, asigurarea unei echităţi salariale în administraţia publică centrală şi acordarea de bonusuri de performanţă pentru Sănătate şi Educaţie.

Noua lege a salarizării iniţiată de Ministerul Muncii vine cu creşteri salariale pentru personalul din sănătate, educaţie şi administraţie. Corecţiile cuprinse în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului asigură pentru aceeaşi funcţie, cu aceleaşi atribuţii şi aceeaşi vechime, în cadrul aceleiaşi unităţi o remuneraţie egală.  Astfel, se elimină diferenţele de salarizare pentru munca egală în unităţi similare, din cadrul familiei ocupaţionale. Salariile personalului din administraţia publică centrală cu venituri mici vor ajunge la 70% din  salariile personalului din cadrul Secretariatului General al Guvernului. Alocarea bugetară va fi făcută până la acoperirea tuturor disfuncţionalităţilor din sistem. Principalul beneficiar al legii este personalul din sănătate şi în mod special, tinerii medici. Introducerea de bonusuri de performanţă este o altă măsură, care în opinia Ministerului Muncii reprezintă un act de normalitate. Sistemul de premiere va intra în vigoare începând cu anul viitor. Proiectul legii salarizării se va extinde treptat şi pentru celelalte sectoare bugetare.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.