spot_img
luni, 14 octombrie, 2024
AcasăActual Tele UActe de identitate eliberate şi sâmbăta

Acte de identitate eliberate şi sâmbăta

-

      Cărţile de identitate se eliberează, în perioada premergătoare alegerilor locale, şi în ziua de sămbătă. Direcţia de Evidenţă a Persoanelor Craiova vine în sprijinul cetăţenilor, ale căror acte de identitate au expirat sau au fost pierdute, prin deschiderea ghişeelor de lucru cu publicul,  şi în zilele de sâmbătă, până pe data de 5 iunie, între orele 9,00-12,00.

       Direcţia de Evidenţă a Persoanelor Craiova, în vederea desfăşurării în bune condiţii a alegerilor locale din data de 5 iunie, a dispus eliberarea cărţilor de identitate şi în zilele de sâmbătă, până la data alegerilor. Cererea pentru obţinerea actului de identitate, trebuie însoţită de următoarele documente: certificatul de naştere şi, după caz, cel de căsătorie ori hotărârea de divorţ definitivă, certificatul de deces al soţului/soţiei în cazul persoanelor văduve, actul pentru spaţiu de locuit, chitanţa reprezentând contravaloarea actului de identitate şi contravaloarea taxei de timbru extrajudiciar. În cazul în care solicitanţii nu pot prezenta unul din documentele de stare civilă sau nu pot face dovada unei adrese de domiciliu, acestora li se vor elibera cărţi de identitate provizorii, cu valabilitate de maximum un an.

Postări similare

sOCIAL MEDIA

9,952FaniÎmi place
12,985AbonațiAbonați-vă

Ultimele postări