Atelierele Bios Art s-au mutat, pentru o zi, la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Craiova. Acţiunea derulată de reprezentanţii Muzeului Olteniei i-a bucurat pe bătrâni, care şi-au amintit de vremurile când erau în putere şi făceau pregătiri pentru sărbătorile pascale.
Pentru câteva ore, bătrânii internaţi la căminul din strada Tabaci, au confecţionat coşuleţe şi au pictat ouă.
Atelierele Bios Art au fost, în premieră, astăzi, la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Craiova.
Reprezentanţii căminului spun că uşile instituţiei rămân deschise pentru cei care doresc să fie alături de bătrâni în această perioadă.
Conducerea căminului de bătrâni organziează numeroase acţiuni menite să le însenineze viaţa, astfel mâine vor pleca într-o excursie la Tismana.