Săptămâna Europeană a Vaccinării este celebrată până pe 30 aprilie de către Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Dolj, în colaborare cu Autorităţile publice locale care au în subordine cabinete medicale, asociaţii, societăţi, asistenţi, mediatori, ce activează în domeniul sănătăţii, precum şi cu Crucea Roşie Dolj. Evenimentul este o iniţiativă regională coordonată de Biroul Regional pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Dolj, în colaborare cu instituţii ce desfăşoară activităţi în domeniul sănătăţii celebrează în această perioadă Săptămâna Europeană a Vaccinării, prin activităţi de informare a publicului şi de abordare a provocărilor legate de vaccinare. Campania din acest an se derulează sub sloganul “Prevenire. Protecţie. Imunizare” şi scoate în evidenţă necesitatea imunizării pe tot parcursul vieţii şi importanţa vaccinării, în special a persoanelor vulnerabile. Tema campaniei este “Remedierea lacunelor de vaccinare” şi are ca scop creşterea acoperirii vaccinale prin atragerea atenţiei şi creşterea gradului de conştientizare asupra importanţei imunizării. Programele de imunizare urmăresc în primul rând protecţia populaţiei faţă de rujeolă şi rubeolă şi în perspectiva îndelungată eradicarea acestor boli. În zonele în care persistă lacunele de imunizare există un risc crescut al reapariţiei acestora. Anul trecut în judeţul Dolj s-au realizat 12 campanii lunare de vaccinare la nivelul cabinetelor medicilor de familie şi al maternităţilor. Acţiunile de vaccinare continuă şi în acest an prin administrarea unor importante doze de vaccin.