spot_img
vineri, 28 martie, 2025
AcasăActual Tele USeminar Comun Craiova-Fribourg

Seminar Comun Craiova-Fribourg

-

Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale, din cadrul Universităţii din Craiova şi Facultatea de Drept a Universităţii din Fribourg, Elveţia desfăşoară cea de-a XI-a ediţie a Seminarului Comun de Drept Penal şi Criminologie. Tema abordată, în acest an, de studenţii celor două facultăţi este „Concursul şi pluralitatea de infracţiuni”.

Seminarul comun are o tradiţie şi o continuitate care reflectă, pe de o parte, raporturi instituţionale excelente, iar, pe de altă parte, motivaţia întâlnirii anuale determinate de analiza comparată a reglementărilor penale din dreptul român şi dreptul elveţian. Ediţia din acest an are obiective clare: să analizeze dificultăţile pe care le ridică în practică noile reglementări penale în materia sancţionării concursului de infracţiuni, iar din perspectiva dreptului comparat, să propună soluţii de îmbunătăţire a legislaţiei.

Facultatea de Drept a Universităţii din Fribourg a devenit un partener internaţional fidel şi eficient al facultăţii craiovene, iar rezultatele nu au întârziat să apară în beneficiul studenţilor şi profesorilor celor două instituţii.

Dezbaterile organizate de cele două facultăţi vor continua multă vreme de aici înainte şi  vor reprezenta şansa unui schimb constructiv de idei cu privire la probleme juridice sensibile şi proba unei comunicări profesionale excelente.

Din anul 2005 seminarul s-a desfăşurat anual, fiind găzduit, prin rotaţie, de una din cele două facultăţi partenere.

Postări similare

sOCIAL MEDIA

9,952FaniÎmi place
12,985AbonațiAbonați-vă

Ultimele postări

Tele U Craiova
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.