Pornind din cartirele mărginaşe şi până în buricul târgului, Craiova este plină de maşini care nu au mai fost scoase din parcarea de rezidenţă de luni de zile, dacă nu chiar ani. Multe dintre ele – prăfuite, cu roţile dezumflate, cu tabla îndoită şi măcinată de rugină, dar şi cu elemente lipsă – stau pur şi simplu abandonate pe domeniul public al municipiului, transformând oraşul într-un mare parc de vechituri. Mai mult decât atât, automobilele în cauză mai ocupă şi locurile de parcare, în condiţiile în care oraşul se confruntă cu o criză a acestora. Totuşi nu toate pot fi ridicate de către autorităţi.
Peste 180 de vehicule au fost depistate, în Craiova, în 2015, de Poliţia Locală.
Conform Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public: „primarul, la propunerea agenţilor constatatori prevăzuţi, îl somează pe proprietarul sau deţinătorul legal al acestuia, prin scrisoare recomandată cu aviz de primire, ca în termen de cinci zile de la primire să ridice vehiculul aflat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităţii administrativ-teritoriale. Dacă proprietarul vehiculului abandonat nu răspunde somaţiei primite, după expirarea unui termen de zece zile de la data somaţiei adresate, vehiculul trece de drept în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale pe a cărei rază teritorială se află şi va fi predat unei unităţi de colectare şi valorificare a deşeurilor“.