Vreme mohorată şi rece în Oltenia. Începând din această seara de la ora 18 până mâine la ora 12, în Dolj se vor înregistra cantităţi însemnate de precipitaţii, posibil chiar lapoviţă şi ninsoare. În cea de-a doua parte a zilei de mâine, precipitaţiile vor înceta, dar în schimb îşi va face apariţia vântul care se va intensifica în zilele următoare.
Vremea se va ameliora treptat începând de luni, astfel încât temperaturile maxime vor ajunge în cursul zilei până la 14-15 grade Celsius spre sfârşitul săptămânii.