Cea de-a XXXVIII-a ediţie a Târgului Meşterilor Populari si-a deschis astazi porțile în Piața „Mihai Viteazul“ din Craiova. Peste 150 de meșteri populari, reprezentând 30 de județe ale țării, au venit să spună povestea meșteșugului lor.
Craiovenii vor avea astfel ocazia timp de 3 zile să admire covoare, scoarțe, fețe de masă, picturi pe lemn și sticlă, icoane de vatră, obiecte de uz casnic din lemn, ceramică din cele mai importante centre ale României, dar și costume populare din Oltenia, Transilvania și Moldova. În același spațiu îi vor întâlni și pe meșterii bijutieri, meșterii sticlari veniți din Muntenia și Ardeal, la fel cum vor putea gusta din preparate pregătite în stil tradițional: afumături, cârnați, pastramă, dar și prăjituri, dulcețuri și sucuri pregătite după rețetele bunicii.
Acest regal al tradiţiilor şi meşteşugurilor populare româneşti autentice este organizat de Muzeul Olteniei cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj şi, în parteneriat, cu Primăria Municipiului Craiova şi Consiliul Local.