CERN – SEENET- MTP organizează cea de a doua şcoală de cursuri intensive din acesta an pentru fizicientii doctoranzi. Tema propusă este „Teoria cuantică a Câmpului şi Aplicaţii”. Dacă primul eveniment de acest fel a avut loc în Belgrad, Serbia, în luna iunie, de această dată evenimentul va fi organizat în România, la Departamentul de Fizică, Universitatea din Bucureşti, în perioada 8-14 noiembrie 2015.
Perioada de înscrieri a intrat pe ultima sută de metri. Mâine, 23 octombrie, este ultima zi în care studenţii doctoranzi mai pot completa online formularul de înscriere. Informaţii suplimentare pot fi găsite la pagina: http://phd.seenet-mtp.info/.