Concursul „Maria Tanase”

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj organizează în perioada 28 septembrie -3 octombrie cea de-a XXIII-a ediţie a Festivalului – Concurs Naţional al Interpreţilor Cântecului Popular Românesc „Maria Tănase”.

 

50 de solişti vocali sau instrumentişti din 18 judeţe ale tării, din municipiul Bucureşti şi din Serbia s-au înscris până în acest moment în cursa pentru trofeul festivalului. Doljul va fi reprezentat de 10 concurenţi.

 

Premiile acordate câștigătorilor din acest an vor fi: 2000 euro pentru Marele Premiu – Trofeul Maria Tănase, 1000 euro pentru Premiul I, 750 euro pentru Premiul II, 500 euro pentru Premiul III atât pentru soliştii vocali cât şi pentru soliştii instrumentişti. Se vor mai acorda și 2 premii speciale și un premiu de popularitate.

 

Pe lângă concursul dedicat artiștilor amatori, soliști vocali și instrumentiști, din țară și străinătate, programul evenimentului cuprinde și o serie de recitaluri susținute de nume mari ale muzicii populare românești.

 

Biletele sunt  puse în vânzare la agenția Teatrului Național “Marin Sorescu” si au pretul de 30 lei pentru spectacolele din 30 septembrie – 1 octombrie si 40 lei pentru spectacolul de gală care va avea loc pe 2 octombrie.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.