Videoconferinţă româno-americană găzduită de secţia American Corner a Bibliotecii Judeţene “Alexandru şi Aristia Aman”. Tema discuţiilor a constituit-o implicarea elevilor şi studenţilor în viaţa comunităţii şi a protecţiei mediului dar şi cum pot deveni voluntari în proiectul de sterilizare a patrupedelor.
Cea mai buna soluţie pentru a gestiona problema câinilor fără stăpân este o campanii de sterilizare atât a patrupedelor care au stăpân, în conformitate cu noile prevederi legislative, dar şi a maidanezilor care sunt îngrijiţi de locatarii unor blocuri sau de angajaţii unor societăţi comerciale. Astfel, secţia American Corner a Bibliotecii Judeţene a găzduit o videoconferinţă pe această temă.
Reprezentanţii “Romania Animal Rescue” sunt la Craiova, timp de o săptămână, într-un maraton de sterilizare. Acestia au vorbit elevilor, studentilor si voluntarilor prezenti la biblioteca despre implicarea si contributia pe care o pot aduce in viata comunitatii.
Campania de sterilizare organizată de Asociația „Romania Animal Rescue“ se adresează în mod deosebit persoanelor cu venituri reduse, care nu își permit să-și sterilizeze patrupedele.
Medicul veterinar a precizat că această campanie este destinată exclusiv câinilor, urmând ca, în viitorul apropiat, să fie realizat și un eveniment doar pentru pisici.