Facultatea de Agricultură și Horticultură a fost gazda unui simpozion pe tema creșterii și dezvoltării fermelor de porci din rasa Mangalița și Bazna dar și atestării produselor tradiționale. La eveniment au fost prezenți fermieri, studenți, cadre universitare, reprezentanți ai camerelor agricole și ai direcțiilor agricole din zona Oltenia.
Simpozionul organizat de Federația Națională a Producătorilor de Produse Tradiționale, Asociația Crescătorilor de Suine Mangalița și Bazna din România, în colaborare cu Facultatea de Agricultură și Horticultură, Direcția Agricolă Dolj și Camera Agricolă Dolj a avut ca tema creșterea și dezvoltarea fermelor de porci din rasa Mangalița și Bazna dar și atestării produselor tradiționale în regiunea noastră.
În cadrul simpozionului au fost prezentate mai multe studii privind produsele tradiționale atestate în România, expuse spre vânzare în supermarketuri sau strategii de creștere a calității produselor din carne.
Pe lângă produsele tradiționale au fost discutate și schemele de calitate naționale și europene.
Materialele prezentate au fost susținute de către cadre universitare de la Facultatea de Agricultură și Horticultură Craiova, specialiști de la SCDA Turda, ASAS Bucuresti, SCDA Șimnic și reprezentanți din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Îți place Tele U Craiova?
-
MISIUNE ÎNDEPLINITĂ. VOLUNTAR DIN PASIUNE LA SMURD CRAIOVA | Tele U Craiova spune:[…] Realizator: Carmina VLAD […]
-
DESTINE POPULARE. Invitată: Maria Olteanu | Tele U Craiova spune:
-
DESTINE POPULARE. Invitată: Lizica DRĂGOI | Tele U Craiova spune:
-
MISIUNE ÎNDEPLINITĂ. MISIUNILE POLIȚIȘTILOR ÎN STAREA DE URGENȚĂ ȘI ALERTĂ | Tele U Craiova spune:
-
LA OBIECT. PROIECTE DE CERCETARE LA UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA ÎN CONTEXTUL COVID-19 | Tele U Craiova spune:
-
MISIUNE ÎNDEPLINITĂ. PERMISE ȘI ÎNMATRICULĂRI LA IEȘIREA DIN STAREA DE URGENȚĂ | Tele U Craiova spune:
- Amelia ETEGAN BULETIN AGROMETEOROLOGIC Carmina Alina Vlad Carmina VLAD Cosmin GRĂDINARU craiova Departamentul de Fizică Deschiderea anului universitar destine populare educatie Facultatea de Agronomie Facultatea de Automatică facultatea de drept Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor facultatea de educatie fizica si sport Facultatea de Inginerie Electrică facultatea de litere Facultatea de Mecanica Facultatea de Teologie Ortodoxă Facultatea de Științe Facultatea de Științe Sociale filarmonica oltenia Florin COCOȘILĂ gabriela rusu-pasarin galeria personalitatilor Inspectoratul Școlar Județean Dolj Ion Cotojman Ion Marinică La ceas aniversar la Craiova la obiect Maria VASILE mihaela albu Misiune îndeplinită Narcisa Duncă Nicolae BĂLAŞA RALUCA BARBARASA Raluca Mirea show me stiri studenti tele u craiova UCV universitatea din craiova Victor Vătămanu
Arhiva Tele U Craiova
Știri din Sport
TRIMITE-NE O ȘTIRE!
Telefon: 0251/43.88.44
E-mail: teleuniversitatea@yahoo.com
Adresa: Craiova, Tehnicii nr. 4
-
MISIUNE ÎNDEPLINITĂ. VOLUNTAR DIN PASIUNE LA SMURD CRAIOVA | Tele U Craiova spune:
-
DESTINE POPULARE. Invitată: Maria Olteanu | Tele U Craiova spune:
-
DESTINE POPULARE. Invitată: Lizica DRĂGOI | Tele U Craiova spune:
-
MISIUNE ÎNDEPLINITĂ. MISIUNILE POLIȚIȘTILOR ÎN STAREA DE URGENȚĂ ȘI ALERTĂ | Tele U Craiova spune:
-
LA OBIECT. PROIECTE DE CERCETARE LA UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA ÎN CONTEXTUL COVID-19 | Tele U Craiova spune:
-
MISIUNE ÎNDEPLINITĂ. PERMISE ȘI ÎNMATRICULĂRI LA IEȘIREA DIN STAREA DE URGENȚĂ | Tele U Craiova spune:
-
Destine Populare. Invitat: Valentin Aandrei | Tele U Craiova spune:
-
MISIUNE ÎNDEPLINITĂ. FEMEIA DIN SPATELE UNIFORMEI DE POLIȚIST | Tele U Craiova spune: