Universitatea din Craiova a demarat, azi, cea de-a IX-a ediţie a proiectului „Caravana învăţământului Oltean”. Organizată de Prorectoratul Programe de Studii şi Asigurarea Calităţii, prin Centrul de Consiliere şi Orientare Profesională, caravana va prezenta oferta educatională a Universităţii din Craiova în liceele din cele cinci judeţe din Oltenia.
Informarea detaliată și actualizată privind facultăţile Universităţii din Craiova, criteriile de admitere şi dialogul direct al membrilor echipei Centrului de Consiliere şi Orientare Profesională cu elevii claselor terminale din licee sunt doar o parte dintre activitățile încluse în programul „Caravana Învăţământului Oltean”. Aceasta va avea ca suport informațional broşura “Ghidul Candidatului”, care prezintă în format tipărit oferta educațională a Universităţii din Craiova.
Dacă prima ediţie a „Caravanei Învăţământului Oltean” s-a derulat în 35 de licee, ediția din acest an vizează peste 120 de licee din cele cinci județe ale Olteniei, campania de promovare urmând să fie realizată în colaborare cu reprezentanţii facultăţilor şi membrii Convenţiei Organizaţiilor Studenţeşti.
„Caravana Învăţământului Oltean” va fi urmată de „Zilele Porţilor Deschise – 2015” cadrul Universității din Craiova, unde va fi prezentată oferta educaţională actualizată pentru anul universitar 2015 – 2016. Totodată, va fi derulat și proiectul „Student pentru o zi”, elevii de liceu, viitorii studenți având posibilitatea să participe la diferite cursuri în cadrul facultăților.
„Caravana Învăţământului Oltean” se va desfășura în perioada 18 martie – 7 aprilie.
Îți place Tele U Craiova?
-
MISIUNE ÎNDEPLINITĂ. VOLUNTAR DIN PASIUNE LA SMURD CRAIOVA | Tele U Craiova spune:[…] Realizator: Carmina VLAD […]
-
DESTINE POPULARE. Invitată: Maria Olteanu | Tele U Craiova spune:
-
DESTINE POPULARE. Invitată: Lizica DRĂGOI | Tele U Craiova spune:
-
MISIUNE ÎNDEPLINITĂ. MISIUNILE POLIȚIȘTILOR ÎN STAREA DE URGENȚĂ ȘI ALERTĂ | Tele U Craiova spune:
-
LA OBIECT. PROIECTE DE CERCETARE LA UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA ÎN CONTEXTUL COVID-19 | Tele U Craiova spune:
-
MISIUNE ÎNDEPLINITĂ. PERMISE ȘI ÎNMATRICULĂRI LA IEȘIREA DIN STAREA DE URGENȚĂ | Tele U Craiova spune:
- Amelia ETEGAN BULETIN AGROMETEOROLOGIC Carmina Alina Vlad Carmina VLAD Cosmin GRĂDINARU craiova Departamentul de Fizică Deschiderea anului universitar destine populare educatie Facultatea de Agronomie Facultatea de Automatică facultatea de drept Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor facultatea de educatie fizica si sport Facultatea de Inginerie Electrică facultatea de litere Facultatea de Mecanica Facultatea de Teologie Ortodoxă Facultatea de Științe Facultatea de Științe Sociale filarmonica oltenia Florin COCOȘILĂ gabriela rusu-pasarin galeria personalitatilor Inspectoratul Școlar Județean Dolj Ion Cotojman Ion Marinică La ceas aniversar la Craiova la obiect Maria VASILE mihaela albu Misiune îndeplinită Narcisa Duncă Nicolae BĂLAŞA RALUCA BARBARASA Raluca Mirea show me stiri studenti tele u craiova UCV universitatea din craiova Victor Vătămanu
Arhiva Tele U Craiova
Știri din Sport
TRIMITE-NE O ȘTIRE!
Telefon: 0251/43.88.44
E-mail: teleuniversitatea@yahoo.com
Adresa: Craiova, Tehnicii nr. 4
-
MISIUNE ÎNDEPLINITĂ. VOLUNTAR DIN PASIUNE LA SMURD CRAIOVA | Tele U Craiova spune:
-
DESTINE POPULARE. Invitată: Maria Olteanu | Tele U Craiova spune:
-
DESTINE POPULARE. Invitată: Lizica DRĂGOI | Tele U Craiova spune:
-
MISIUNE ÎNDEPLINITĂ. MISIUNILE POLIȚIȘTILOR ÎN STAREA DE URGENȚĂ ȘI ALERTĂ | Tele U Craiova spune:
-
LA OBIECT. PROIECTE DE CERCETARE LA UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA ÎN CONTEXTUL COVID-19 | Tele U Craiova spune:
-
MISIUNE ÎNDEPLINITĂ. PERMISE ȘI ÎNMATRICULĂRI LA IEȘIREA DIN STAREA DE URGENȚĂ | Tele U Craiova spune:
-
Destine Populare. Invitat: Valentin Aandrei | Tele U Craiova spune:
-
MISIUNE ÎNDEPLINITĂ. FEMEIA DIN SPATELE UNIFORMEI DE POLIȚIST | Tele U Craiova spune: