Universitatea din Craiova este una dintre cele mai importante instituţii de învăţământ superior din ţară. Corpul profesoral, alcătuit din aproape 1000 de cadre universitare, formează ştiinţific şi profesional cei aproximativ 30.000 de studenţi ai instituţiei academice.
În ultimii ani, deschiderea tot mai accentuată spre cooperare internaţională a atras numeroase parteneriate cu Universităţi din lumea întreagă. Universitatea din Craiova tinde astfel să fie un punct de referinţă pe harta instituţiilor academice cu prestigiu internaţional. Studenţii străini care studiază în Craiova afirmă că aici au fost primiţi cu braţele deschise, iar experienţa traită este una foarte constructivă. Pe parcursul acestei emisiuni vom cunoaşte câţiva dintre tinerii de peste graniţă care au ales să studieze în Bănie.