Sc Pieţe Şi Târguri Craiova Srl intenţionează să realizeze, în cursul acestui an, o parcare supraterană în Piaţa Centrală, care ar dubla numărul de locuri de parcare oferit în prezent clienţilor celei mai mari pieţe din municipiu. Reprezentanţii instituţiei vor accesa un credit de 1 milion de lei pentru realizarea construcţiei care va fii plătit în rate timp de trei ani din bugetul propriu.
Actuala parcare, cu intrare din strada Vasile Alecsandri, numără 60 de locuri, care de multe ori se dovedesc insuficiente. Extinderea parcării actuale, la etaj, cu 35 – 40 de locuri va fi un plus pentru clienţii care vin să-şi facă aici cumpărăturile. Tot în Piaţa Centrală va fi amenajată anul acesta, la intrarea din strada Nicolae Bălcescu, o altă parcare, cu o capacitate de aproximativ 20 de locuri.
În lista de investiţii aferentă bugetului pentru anul 2015 a fost inclusă deja suma de 25.000 de lei, alocată pentru realizarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic al parcării supraetajate. De asemenea, planul managerial al institutiei pentru anul 2015 mai cuprinde modernizarea Pieţei Gării, a Pieţei Dezrobirii, dar şi o serie de amenajări care să ofere condiţii mai bune comercianţilor şi cumpărătorilor din Piaţa Centrală.
Îți place Tele U Craiova?
-
Facultatea De Mecanica Craiova Admitere 2019 - elicad.space spune:[…] www.teleucraiova.ro […]
-
Specializari Inginerie Electrica – elicad.space spune:
-
PUNCT DE COMERCIALIZARE ȘI SACRIFICARE A MIEILOR ÎN PIAȚA CHIRIAC spune:
-
MISIUNE ÎNDEPLINITĂ. NOUTĂȚI S.P.C.R.P.C.I.V. spune:
-
ORTODOXISMUL ȘI CREDINȚA ÎN PARCURSUL ISTORIC AL ROMÂNILOR spune:
- Adriana TEODORESCU Amelia ETEGAN Bogdan VLĂDUŢOIU BULETIN AGROMETEOROLOGIC Carmina Alina Vlad Carmina VLAD craiova cultura Deschiderea anului universitar destine populare Facultatea de Automatică facultatea de drept Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor facultatea de educatie fizica si sport Facultatea de Inginerie Electrică facultatea de litere Facultatea de Mecanica Facultatea de Teologie Ortodoxă Facultatea de Științe Facultatea de Științe Sociale filarmonica oltenia Florin COCOȘILĂ gabriela rusu-pasarin galeria personalitatilor Inspectoratul Școlar Județean Dolj Ion Cotojman Ion Marinică IPJ Dolj La ceas aniversar la Craiova la obiect Maria VASILE mihaela albu Misiune îndeplinită Narcisa Duncă neli buzatu Nicolae BĂLAŞA RALUCA BARBARASA Raluca Mirea show me stiri tele u craiova UCV universitatea din craiova Victor Vătămanu
Arhiva Tele U Craiova
Știri din Sport
TRIMITE-NE O ȘTIRE!
Telefon: 0251/43.88.44
E-mail: teleuniversitatea@yahoo.com
Adresa: Craiova, Tehnicii nr. 4
-
Facultatea De Mecanica Craiova Admitere 2019 - elicad.space spune:
-
Specializari Inginerie Electrica – elicad.space spune:
-
PUNCT DE COMERCIALIZARE ȘI SACRIFICARE A MIEILOR ÎN PIAȚA CHIRIAC spune:
-
MISIUNE ÎNDEPLINITĂ. NOUTĂȚI S.P.C.R.P.C.I.V. spune:
-
ORTODOXISMUL ȘI CREDINȚA ÎN PARCURSUL ISTORIC AL ROMÂNILOR spune:
-
DESTINE POPULARE. Invitată: Miruna Muftar spune:
-
MISIUNE ÎNDEPLINITĂ. POLIȚIST DE ETNIE ROMĂ spune: