Admitere master FEAA

  Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor a dat startul înscrierilor pentru ciclul de studii universitare de master. Tinerii au la dispoziție 6 zile pentru a alege una dintre specializările oferite în domenii precum Informatică economică, Contabilitate sau Administrarea Afacerilor.

   Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor organizează înscrieri în perioada 10- 15 iulie, iar admiterea se va face printr-o probă de evaluare, care se va desfășura pe 17 iulie. Candidații care doresc să urmeze programele cu predare în limba engleză vor susține o probă de competență lingvistică, pe 16 iulie.

  Sunt disponibile pentru admitere 275 de locuri la buget şi 310 la taxă. Tinerii care vor să se înscrie la facultate trebuie să plătească o taxă de înscriere de 100 de lei.

   Oferta educaţională poate fi vizualizată pe panourile din cadrul facultății și pe site-ul Universităţii din Craiova, unde sunt prezentate toate informaţiile despre programele de studiu.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.