Târgul ofertelor școlare

Liceele din Craiova și județ își expun specializările și numărul de locuri pentru admiterea în clasa a IX-a, la „Târgul ofertelor educaționale“. Evenimentul va avea loc, mâine, la Centrul Multifuncțional, între orele 9.00-18.00.

  Activitatea este organizată de către Inspectoratul Școlar Județean Dolj, în parteneriat cu  Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Dolj. În cadrul târgului vor expune 46 de unități de învățământ liceal și profesional din județul Dolj. Elevii de gimnaziu care vor veni la târg vor beneficia de consiliere pentru orientare școlară.

  Informații despre admitere vor fi oferite și elevilor din județ. Începând cu 10 mai va avea loc Caravana Bursei Ofertei Școlare, realizată de Centrul de Resurse și Asistență Educațională Dolj, în următoarele unități de învățământ: Liceul Tehnologic „Dimitrie Filișanu“ Filiași, Liceul Teoretic „Constantin Brâncoveanu“ din Dăbuleni, Liceul Tehnologic „Horia Vintilă“ din Segarcea, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul“ din Băilești, Liceul Teoretic „Independența“ din Calafat și Liceul Teoretic Bechet.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.