Credit cu dobandă zero

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici și Mijlocii  a prezentat, astăzi, noile programe. “Investește în tine” este un program guvernamental care are ca obiect acordarea unui credit persoanelor fizice cu vârsta cuprinsâ între 16 -55 de ani care sunt cuprinse în sistemul de învătământ sau care efectuează cursuri de specializare autorizate de către Ministerul Educației Naționale. Perioada maximă de creditare este de 10 ani.

            Programul constă  în garantarea, în numele și contul statului, a unui credit în valoare de maximum 40.000 lei pentru tinerii cu varsta cuprinsă între 16 ani și până la 26 de ani și de  35.000 lei pentru persoane cu varsta cuprinsă între 26 și 55 de ani. Destinația creditului are în vedere acoperirea nevoilor beneficiarilor și familiilor acestora privind educația, sănătatea, cultură, sportul și de habitat.

Garanția emisă de F.N.G.C.I.M.M.  în numele și în contul statului acopera maxim 80% din valoarea creditului, exclusiv dobânzile și comisioanele bancare și alte sume datorate de beneficiarul programului în baza contractului de credit.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.