CLASS inaugurat

Program tip after school, cursuri de limbi străine, program pentru perioada vacanțelor școlare, club de lectură sau ateliere de dezvoltare personală, de toate acestea vor avea parte elevii și adolescenții din Craiova, în perioada următoare, în cadrul Centrului de Asistență și Îndrumare Școlară și Socială. Centrul a fost inaugurat, astăzi, de către reprezentanții Centrul de Resurse și Angajament Ford din Bănie.

Acest centru este destinat copiilor și tinerilor cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani, depășind barierele procesului clasic de educare și formare.
Prezent la eveniment, primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a spus că prin activitatea derulată în cadrul Centrului și părinții care nu au timp suficient pentru copii vor fi avantajați.
Viceprimarul Craiovei, Stelian Bărăgan, a menționat că municipiul Craiova avea nevoie de un astfel de centru.
Janina Vașcu, inspectorul școlar adjunct al ISJ Dolj consideră că prin inaugurarea acestui centru, „învățământul doljean a făcut un pas important ” și că toate atelierele derulate „vor aduce plus valoare învățământului preuniversitar”.
Toate activitățile organizate în cadrul CLASS vor fi susținute de studenți și absolvenți ai Universității din Craiova, specialiști în Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar, cadre didactice ale Universității din Craiova, experți formatori, traineri și sociologi.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.