Încă o secție modernizată la Neuropsihiatrie

Secția de Neurologie II din cadrul spitalului Clinic de Neuropsihiatrie  din Craiova a fost prezentată astăzi, după ce a trecut printr-un proces amplu de modernizare. Secția dispune acum de un sistem de climatizare, paturi noi și aparatură medicală performantă. Investiția a costat aproximativ cinci miliarde de lei, iar banii au fost alocați de către Primăria Craiova.

Secția de Neurologie II dispune acum de sistem de climatizare, saloane proaspăt igienizate și dotate cu paturi noi și aparatură ultramodernă. Investiția a fost una mare, aproximativ cinci miliarde de lei, bani alocați din bugetul local.

O astfel de investiție aduce un plus unității medicale și asigură condiții dintre cele mai bune atât pentru angajați cât și pentru pacienți.

Primăria Craiova acordă o atenție deosebită sectorului Sănătate. Au fost modernizate și reabilitate majoritatea unităților medicale aflate în subordine. Și investițiile nu se vor opri. Municipalitatea are  în plan construirea unei secții de radiologie în curtea spitalului de boli Infecțioase.

Spitalul de Neuropsihiatrie are 378 de paturi și aici se tratează cele mai grave cazuri de neurologie din Oltenia.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.