Dezvoltarea competențelor antreprenoriale

32 de studenţi şi absolvenţi ai Universităţii din Craiova, principalii beneficiari ai Centrului de Resurse şi Angajament Ford Craiova – CRAF, au participat astăzi la un workshop susținut de un grup de profesori de la Universitatea din Virginia. Cursul are ca scop dezvoltarea competențelor anteprenoriale pentru a dezvolta și susține cu succes proiectele demarate în cadrul centrului.

CRAF a început să funcţioneze efectiv în urmă cu o lună, când cinci echipe de studenţi au intrat în competiţie, cu proiecte de afaceri dintre cele mai diverse. Proiectele câștigătoare de la CRAF Craiova vor primi până la 50.000 de dolari pentru a porni businessul.

Universitatatea din Craiova este beneficiar al proiectului, iar comunitatea academică este chemată să-şi pună în valoare know-how-ul prin constituirea unui corp de mentori şi consilieri în antreprenoriatul social. Timp de 2 zile, studenții participă la un workshop din seria “Human Design Thinking”, realizate de Henry Ford Learning Institute.

Aceste cursuri au ca scop  dezvoltarea competențelor antreprenoriale susținute de prestigioși profesori de la Universitatea din Virginia.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.