Ateliere la “Colibri”

De la cei de-o șchioapă și până la adolescenți, 120 de ucenici păpușari, care s-au bucurat de atelierele Fabricii de povești electroColibri în perioada aprilie – iunie 2018, vor însufleți scena Teatrului Colibri Craiova duminică, de la ora 13:00.

Ucenicii păpușari fac spectacol duminică pe scena Teatrului Colibri Craiova. Copiii  vor primi publicul cu hohote de râs și multă voioșie, cu momente de teatru, desăvârșite cu candoare, cu expoziție de desene și figurine 3D, cu proiecții video, cu numărul 12 al Gazetei de teatru – file cu povești și evident, cu multă improvizație și nemăsurată emoție.

În 2018, Fabrica de povești electroColibri a împlinit 5 ani de când turează motoarele în atelierele de creație, timp în care aproape 2000 de copii i-au fost pe rând ucenici. De la 2 la 16 ani, ei au descoperit pas cu pas lumea minunată a teatrului, a poveștilor, a jocurilor, au deslușit tainele mânuirii și construcției de păpuși, au realizat figurine din hârtie, au cântat, au dansat, au desenat, și-au făcut video blog și revistă.

Aventura continuă din toamna acestui an, când Teatrul Colibri va începe înscrierile pentru o nouă serie de ateliere.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.