Ateliere noi la Colibri

Teatrul pentru copii și tineret “Colibri” vine în întâmpinarea celor mici cu o nouă serie de ateliere. Acestea se vor desfășura pe parcursul a 6 zile, începând de luni, 16 aprilie. Atelierele sunt diversificate, astfel că fiecare participant să poata opta pentru unul dintre acestea. Menirea atelierelor este familiarizarea copiilor cu scena și cu recuzita teatrului. Atelierele sunt planificate a se desfășura după următorul program:  Luni, 16 aprilie – ”Dincolo de poveste”, ”Laboratorul creativ” și  ”Construim cu bucurie”, Marți, 17 aprilie – ”Lumea piticilor”, grupa 1, Miercuri, 18 aprilie – ”Primul pas pe scenă”, Joi, 19 aprilie – ”Lumea piticilor”, grupa 2 si – ”Jocul de-a joaca”, Vineri, 20 aprilie – ”Cine sunt eu!” și  ”Zece degete, nu doar două mâini!” și Sâmbătă, 21 aprilie – ”Puzzle Factory”, ”Dincolo de mască”, ”Poveștile copilăriei” și ”Video Blogger Colibri”. Atelierele se vor reuni pe scena Teatrului pentru copii și tineret „Colibri“, duminică, 10 iunie 2018, ora 13:00.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.