Căldura în calorifere restricționată

SC Termo Craiova SRL a luat decizia de a restricționa furnizarea agentului termic pe parcursul zilei, între orele 8.00 și 20.00 în municipiul Craiova. Decizia are o bază legală dată de creșterea peste 10 grade a temperaturilor exterioare între orele 18.00 si 6.00, trei zile consecutiv, potrivit explicațiilor furnizorului de agent termic. Aceasta a fost adusă la cunoștință asociațiilor de proprietari, care la rândul lor au înștiințat locatarii. Măsura a fost bine primită de unii locatari, pe când alții s-au declarat nemulțumiți, invocând faptul că în apartamente este totuși frig. În funcție de evoluția viitoare a vremii, furnizorul de agent termic poate menține măsura sau poate reveni asupra acesteia.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.