Seminarul de drept penal Craiova – Fribourg

Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Craiova şi Facultatea de Drept a Universităţii din Fribourg, Elveţia, desfăşoară cea de-a XIII-a ediţie a Seminarului Comun de drept penal. În acest an participă profesori și studenți elveţieni şi români, precum şi profesionişti ai dreptului din Oltenia, iar tema dezbaterilor este „Dreptul penal și protecția persoanelor vulnerabile. Analiză comparativă în dreptul român și elvețian”.

În cadrul întâlnirii din acest an se va organiza dezbaterea cu tema “Traficul de ființe umane”, cu participarea prof. univ. dr. Bertrand Perrin de la Universitatea din Fribourg, care va susţine o prelegere dedicată acestui subiect sensibil.

Seminarul  comun de drept penal include analize anuale, care  au loc prin rotaţie,  la una dintre  cele  două facultăţi implicate,  în cadrul  cărora  sunt  prezentate  teme  de  actualitate juridică  la  nivel naţional  şi european. Colaborarea  dintre cele  două  facultăţi de  drept a început în  anul 2005, iar parteneriatul academic include mai multe activităţi şi proiecte de cercetare juridică.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.