Vacanță creativă la ”Colibri”

Cei mici sunt așteptați să își petreacă o vacanță creativă în atelierele de teatru interactiv ale Fabricii de povești, în perioada 5 – 9 februarie, la Teatrul pentru Copii și Tineret ”Colibri”. Sunt organizate și puse la dispoziția copiilor câte trei serii, cu durata de 50 de minute fiecare, în intervalul orar 10 – 13, în Sala Studio. Luni și miercuri se va desfășura atelierul „Exerciții – poezii pentru cei mai mici copii“. Marți și vineri va fi organizat atelierul de teatru interactiv „Întâlnire cu povestea“, iar joi atelierul ”Dansul zodiilor”. Pentru aceste ateliere locurile nu sunt limitate și sunt așteptați să participe copii de toate vârstele. Prețul pentru un atelier este de 5 lei de persoană. Biletele se pot procura de la Agenția Teatrului ”Colibri”.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.