Posturile didactice, ocupate doar prin concurs

Catedrele didactice care vor deveni vacante în cursul acestui an școlar se vor ocupa doar prin concurs. Probele ce vor trebui susținute sunt cele de inspecție la clasă și proba scrisă. Concursul se va desfășura după un nou regulament, care a fost transmis de inspectorii școlari la sfârșitul lunii octombrie. Posturile didactice devenite vacante, vor trebui să fie anunțate și afișate cu 10 zile înainte de începerea înscrierilor, atât la sediul unității de învățământ respective, precum și la cel al Inspectoratului Școlar Județean Dolj. Concursul se va desfășura în cadrul fiecărei unități de învățământ în care au devenit libere posturi didactice. Nu au dreptul să participe la concurs persoanele care au fost excluse din învățământ prin hotărâre judecătorească definitivă și nici cadrele didactice care au participat la sesiunea națională pentru ocuparea posturilor didactice și au fost eliminate pentru tentativă de fraudă.  Până în prezent, au fost anunțate ore vacante la Liceul din Malu Mare, la școlile din Dobrești și din Mârșani, la Liceul „Bethoveen“ din Craiova, precum și în învățământul preșcolar și primar. Din comisiile de concurs va face parte și un reprezentant al Inspectoratului Școlar Județean Dolj.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.