Târgul de săptămână, în reabilitare

Târgul de săptămână din cartierul 1 Mai va căpăta o nouă înfățișare, după ce luni bune a funcționat în condiții necorespunzătoare. Municipalitatea a demarat deja procedurile pentru licitația privind amenajarea de chioșcuri-tip, în care comercianții să-și poată vinde mărfurile în mod civilizat. În incinta târgului vor fi amenajate și 180 de locuri de parcare. Lucrările de reabilitare vor începe în cursul acestei săptămâni, potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții municipalității. Pentru început se vor efectua lucrări de asfaltare pe toată suprafaţa târgului. Apoi, în incintă se vor construi mai multe chioşcuri din care se va vinde toată marfa, în condiţii de igienă. Spaţiile comerciale vor fi amenajate de către comercianţii care vor închiria terenurile, urmând ca autorităţile locale să le asigure acestora accesul la reţelele de utilităţi. Potrivit reprezentanţilor SC Pieţe şi Târguri,  până pe 3 noiembrie vor fi scoase la licitație 16 terenuri în zona de comercializare a produselor nealimentare, 18 terenuri în zona pentru comercializarea en-gros a legumelor şi fructelor şi 4 terenuri în zona de alimentaţie publică, pentru terase-restaurante. Închirierea terenurilor din târgul municipal se face pe o perioadă de patru ani, iar chioşcurile trebuie să corespundă normativelor municipale.

 

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.