Date despre vechimea în muncă

Persoanele care își deschid un cont online pe site-ul Casei Naționale de Pensii Publice pot afla mult mai ușor date despre vechimea în muncă, dupa anul 2001, fără a mai fi nevoie să stea la cozi. După înființarea contului se pot urmări sumele virate la Pilonul II de pensii, adică perioada în care angajatorul a virat la stat contribuțiile de asigurări sociale. În situația în care angajatorul a declarat la stat persoana respectivă și i-a reținut din salariu contribuția de asigurări sociale, dar nu a virat-o către stat, drepturile la pensie nu sunt afectate și acea perioadă lucrată se consideră vechime. Contribuțiile reținute de la salariat și nevirate  către stat se recuperează de către Fisc de la angajatorul respectiv. După ce a constatat lipsa de vechime în declarații, persoana în cauză care și-a verificat prin contul on-line vechimea în muncă, pe portalul CNPP, poate depune o solicitare la firmele la care a lucrat pentru a-i depune o declarație rectificativă, pe baza căreia se pot face corecțiile necesare, persoana devenind astfel asigurată.În situația în care angajatorul la care a lucrat acea persoană nu face declarația rectificativă necesară, atunci aceasta poate doar să-l acționeze în judecată pe angajator, pentru a-i recunoaște perioada lucrată. În cazul în care firmele nu mai există, atunci persoana în cauză nu mai poate  sa-și redobândească vechimea pierdută. De aceea este importantă deschiderea unui cont on-line pe portalul Casei Naționale de Pensii Publice, pentru a putea urmări lună de lună vechimea declarată de angajator și pentru a acționa în consecință dacă angajatorul nu a declarat persoana în acte.

 

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.