Veniturile din meditații, impozitate

Foarte multe cadre didactice obișnuiesc să facă meditații cu elevii, însă puține sunt cele care își declară veniturile la Fisc. În județul Dolj, cel mai mare câștig din meditații s-a situat la peste 50.000 lei/an.

În anul 2016 au depus declarații privind veniturile realizate din meditații doar 113 persoane, cu cincisprezece mai multe față de  anul 2015, potrivit datelor furnizate de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj. Cea mai mică sumă declarată de profesori la Fisc anul trecut a fost de 400 lei.

Cadrele didactice care nu își declară veniturile obținute din acestea riscă să fie cercetate penal.  Vor fi controlați doar profesorii care figurează în baza de date a Fiscului, adică aceia care au depus declarații privind veniturile obținute din meditații. De asemenea, vor fi supuși verificării și profesorii care au fost reclamați către Fisc. Cei care vor fi depistați că fac meditații și nu își declară activitatea vor plăti la stat impozitul, contribuția la sănătate, precum și la pensii și vor suporta în plus penalități și majorări de întârziere. Contribuția de asigurări de sănătate se plătește de profesorul meditator doar în situația în care venitul realizat este mai mare de 35% din salariul mediu brut anual. Profesorii care obțin venituri din meditații trebuie să se înscrie ca Persoane Fizice Autorizate la Registrul Comerțului.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.