Spitalul municipal, inaugurat
Noile corpuri ale Spitalului Municipal ”Filantropia,”construite pe scheletul abandonat din curtea Spitalului de Boli Infecțioase ”Victor Babeș”, au fost inaugurate, astăzi, în prezența oficialităților locale și județene, dar și a președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea.
În locul amplasamentului din vecinătatea Spitalului de Boli Infecțioase, pe scheletul rămas în ruină s-au construit noile corpuri ale Spitalului Municipal “Filantropia”. Inaugurarea a avut loc, astăzi, în prezența mai multor oficialități.
Prezent la inaugurare, președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, s-a declarat încântat de felul în care arată unitatea medicală.
Liviu Dragnea a vorbit și despre stadiul în care se află construcția noului spital regional.
Oficialitățile au vizitat și Stadionul “Ion Oblemenco”, aflat în etapa de finisare.