Școli de vară pentru elevi

Universitatea din Craiova a câștigat 6 proiecte în valoare de aproximativ 300.000 de euro pentru prevenirea abandonului școlar și sprijinirea tinerilor în alegerea viitoarei cariere. Proiectele au fost aprobate în urma competiției deschise pentru finanțarea unor programe de şcoli de vară în cadrul proiectului ROSE, Schema de granturi pentru universități.

Universitatea din Craiova a participat în cadrul proiectului ROSE “Proiectul privind Învățământul Secundar” cu 12 proiecte, unul pentru fiecare facultate.  Acestea se adresează elevilor de liceu, cărora Univeristatea dorește, prin intermediul acestor fonduri, să le ofere ocazia unei experiențe universitare timpurii și să îi ajute în alegerea unei rute educaționale și profesionale cât mai potrivite.

Acest rezultat clasează Universitatea din Craiova pe locul II în topul național, după Universitatea Babeș Bolyai, din Cluj, care și-a adjudecat 8 proiecte.

Proiectul ROSE este un proiect finanțat de Banca Mondială și implementat, la nivel național, de Unitatea de Management a Proiectelor cu Finanțare Externă din cadrul Ministerului Educației Naționale. Acesta este un proiect implementat la nivel național care se adresează atât liceelor, cât și universităților.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.