Viitorii specialiști ProELITE

Universitatea din Craiova formează specialişti de elită în dezvoltarea de aplicaţii software. Programul ProELITE, derulat de  INCESA, are misiunea de a deveni o referinţă în domeniul IT. Programul este structurat pe cicluri cu durate de 30 de luni, împărţite în 5 etape a câte 14 săptămâni , sincronizate cu semestrele academice.

Obiectivul programului ProELITE este de a pregăti  prin training şi instruire în domeniul dezvoltării de aplicații software, un grup de studenți, astfel încât la finalizarea studiilor de licență aceștia să poată fi integrați imediat, fără o pregătire suplimentară, în proiectele firmelor de software din Craiova.

Pe durata derulării programului, internii INCESA – ProELITE vor primi burse cu valori între 500 și 1500 lei.

În prima etapă a derulării programului, studenții ProELITE, sub comanda trainerilor desemnaţi, vor dezvolta aplicaţii software în cadrul unor proiecte şcoală, pentru ca ulterior să fie implicați în proiecte reale ale companiilor IT partenere, inclusiv prin includerea în echipe mixte formate din interni INCESA ProELITE şi programatori angajaţi ai companiilor IT partenere.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.