Inspecția tehnică, după noi reguli

Reguli noi în ceea ce privește efectuarea inspecției tehnice periodice a autovehiculelor. Acestea se referă la încadrarea defecțiunilor constatate cu ocazia inspecției în grade de risc asupra siguranței rutiere, la impactul asupra mediului și la extinderea paletei de sancțiuni contravenționale. Efectuarea ITP se va putea face numai în stațiile autorizate de Registrul Auto Român.

 

Inspecția ITP se efectuează de acum după noi reguli. Acestea au fost recent adoptate de Guvern și au menirea de a armoniza legislația internă în domeniul siguranței rutiere cu directivele europene. Noile reguli se referă, în principal, la încadrarea defecțiunilor constatate cu ocazia inspecției autovehiculului în grade de risc asupra siguranței rutiere. Sunt trei grade de defecţiuni constatate: deficienţe minore, deficienţe majore şi deficienţe periculoase. După efectuarea inspecției tehnice, autovehiculul va primi la final, un certificat ITP conţinând elementele standard aferente codurilor armonizate în cadrul Uniunii Europene. În cazul în care vehiculul nu trece această inspecţie, dacă se constată deficienţe majore sau periculoase, va fi necesară o nouă inspecţie a acestuia, în cel mult 30 de zile de la inspecţia iniţială. Lista faptelor considerate contravenţii a fost și ea extinsă, cuantumul amenzilor aplicate fiind între 1.000 şi 5.000 de lei. Acestea se referă la efectuarea ITP în stații neautorizate, atestarea ca bun a unui autovehicul care nu a fost prezent în stația de inspecție tehnică, precum și efectuarea ITP la autovehiculele care prezintă modificări ale caracteristicilor din cartea de identitate a vehiculului, fără ca acestea sa fie înscrise în documente.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.