Premiere și recunoștință

Sub egida celor 70 de ani de învățământ academic la Universitatea din Craiova, Departamentul de Fizică al Facultății de Științe a  organizat în această perioadă o serie de manifestări prin care se dorește atragerea tinerilor către domeniile științelor exacte. Șirul evenimentelor a debutat în acest weekend  cu acordarea titlului de Doctor Honoris Causa cercetătorului Mihai Vișinescu și apoi cu premierea câștigătorilor concursurilor “PROFIZ” și “Liviu Tătar”.

Facultatea de Științe  a derulat în acest weekend  evenimentele dedicate manifestării „Zilele Fizicii la Universitatea din Craiova” . Sala Albastră a găzduit o emoționantă  ceremonie de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa cercetătorului Mihai Vișinescu.

Departamentul de Fizică a găzduit concursul pentru elevi “Liviu Tătar” și  competiția PROFIZ 2017. La aceste ediţii s-au înscris peste 1000 de elevi de la liceele din judeţ, dornici să îşi dovedească cunoştinţele din domeniul fizicii. Participanții  au răspuns la întrebări despre invenţii epocale, oameni de ştiinţă, probleme şi experimente celebre din universul fizicii.

Concursul Profiz , aflat la cea de-a şaptea ediţie, reuneşte cei mai buni elevi si studenţi pentru a prezenta rezultatele obţinute în domeniul lor de interes. Elevii cu cele mai bune rezultate la această testare au primit diplome şi premii din partea partenerilor economici ai Universității din Craiova.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.