Salariul mediu net în creștere

A crescut salariul mediu net în România. Acesta a ajuns în luna martie la o creștere cu 106 lei față de luna precedentă. Cele mai mari câștiguri s-au înregistrat în extracţia petrolului şi a gazelor naturale  şi în fabricarea produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului. În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători.

Câștigul salarial mediu nominal net a ajuns în luna martie la 2.342 lei, în creștere cu 106 lei față de luna februarie, potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică. Domeniile în care s-a înregistrat cea mai mare creștere, de 5.880 lei, sunt extracția petrolului și a gazelor naturale și fabricarea produselor obținute din prelucrarea țițeiului. Cele mai mici salarii medii nete se regăsesc în domeniul hotelier și cel al restaurantelor. În luna martie 2017 comparativ cu aceeași lună a anului trecut, câștigul salarial mediu nominal net a crescut cu 14,2%. În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ de 4,9%. Câștigul salarial înregistrează fluctuații în cursul anului, determinate de acordarea unor premii anuale sau prime de sărbători.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.