Simpozion Naţional la Craiova

Arhiepiscopia Craiovei, prin Sectorul cultural, în parteneriat cu Facultatea de Teologie din Craiova, Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” şi Asociaţia „Părinţi pentru copii – Oltenia”, organizează în perioada 2-4 mai Simpozionul Naţional cu tema „Familia şi provocările ei actuale”.

Iniţiativa face parte din demersul Bisericii oltene de a sprijini valorile familiei tradiţionale, în contextul iniţiativei membrilor Coaliţiei pentru Familie de a susţine legal şi întemeiat că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părin­ților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”

 

În cadrul evenimentului au luat cuvântul membrii ai „Coaliţiei pentru familie”, jurişti, profesori de pedagogie şi teologie din întreaga ţară. Anul trecut, peste 2.000 de misionari din Arhiepiscopia Craiovei au sprijinit demersul Coaliţiei pentru Familie prin strângerea de semnături în vederea susţinerii valorilor familiei tradiţionale. Au fost strânse peste 170.000 de semnături pentru susţinerea familiei tradiţionale.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.