Cupa Presei la tir

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj  a organizat astăzi, cu ocazia Zilei Poliţiei Române, Cupa Presei la tir, doi dintre colegii noştri adjudecându-și prima poziție a clasamentului. Jurnaliştii craioveni au schimbat, pentru scurt timp, pixul cu pistolul.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Craiova a organizat astăzi  „Cupa Presei la tir”, concurs ce s-a înscris în seria manifestărilor dedicate Zilei Poliţiei Române. Competiţia a fost strânsă, zeci de reprezentanţi ai mass-media locale şi corespondenţi ai presei centrale s-au luptat pentru un loc pe podium. După efectuarea tragerilor, inclusiv a tragerilor de departajare, rezultatele concursului au fost următoarele: la categoria jurnaliste, prima  treaptă a podiumului a fost ocupată de Carmina Vlad  -realizator la postul nostru de televiziune, iar la categoria jurnaliști, locul intâi a fost ocupat de către Ionuț Lungu, prezentator știri Tele U.

Sărbătorită în fiecare an la data de 25 martie, Ziua Poliției Române va fi marcată la nivelul Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj printr-un program de activități de apropiere a cetățeanului de instituția Poliției, prin transparență și dialog.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.