Restanțierii la plată executați silit

Măsuri drastice luate de SC Termo împotriva restanțierilor. Craiovenii care înregistrează restanțe la plată 3 luni consecutive la asociațiile de proprietari pot fi executați silit. SC Termo se află în insolvență, astfel că administratorul judiciar a întocmit un plan de reorganizare pe 3 ani, care a fost adoptat de instanțele judecătorești. Creditorii societății au renunțat la o parte din datoriile de recuperat, sub condiția respectării calendarului de plăți curente și de sume restante.

SC Termo se află în procedură de insolvență, fiind nevoită să respecte prevederile planului de reorganizare admis de instanțele judecătorești. În aceste condiții și locatarii trebuie să își achite, la zi, datoriile de plată către asociațiile de proprietari. Craiovenii care nu înțeleg să se achite de această obligație și înregistrează restanțe la plată trei luni consecutive vor fi executați silit pe apartamente. Acțiunile în instanță vor fi exercitate de către asociațiile de proprietari. Această măsură extremă este determinată de obligația SC Termo de a respecta calendarul de plăți curente și de sume restante, stabilit prin planul de reorganizare. În situația în care instanța judecătorească dă hotărâre de executare silită pentru datorii, aceasta se răsfrânge și asupra asociației de proprietari, care se vede cu conturile blocate. În aceste condiții, nu se mai pot efectua plăți către ceilalți furnizori de utilități. Pentru evitarea acestui blocaj, singura soluție ar fi ca asociațiile de proprietari să-i acționeze în instanță individual pe datornici. La această dată societatea are de recuperat, aproximativ 100 de milioane de lei numai de la proprietari.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.