Vârsta a treia, la tratament

Peste 100 de bilete de tratament au fost distribuite de Casa de Pensii Dolj în prima serie . Beneficiarii primesc cazare, masă şi fac proceduri în funcție de afecțiuni, timp de 16 zile. Preţul biletelor este jumătate din propria pensie pe o lună. Pentru următoarea serie au fost deja trimise plicurile de înștiințare, urmând ca la finalul lunii martie să plece la tratament .

Acordarea acestor bilete s-a făcut în baza unui punctaj calculat în funcţie de tipul pensiei şi cuantumul ei. S-a luat în considerare şi dacă solicitantul a mai fost la tratament în ultimii doi ani, atât în sezon, cât şi în extrasezon. Biletele de tratament aferente primei serii din 2017 sunt în staţiunile care au contract cu Casa Naţională de Pensii.

Distribuirea acestor bilete de tratament reprezintă o măsură de protecţie socială acordată de guvern pensionarilor din sistemul public de pensii, diferenţa este suportată de la bugetul asigurărilor sociale de stat. Pentru a beneficia de bilete de tratament, pensionarii trebuie să respecte o procedură standard.

Biletele pot fi ridicate de la Casa de Pensii, acolo unde pensionarii pot depune o cerere și actele necesare.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.