Campania ”Artiştii pentru artişti”

Teatrul “Colibri” este implicat în Campania Naţională “Artiştii pentru artişti”, lansată de Uniunea Teatrală din România. Aceasta este cea de a XVI-a ediţie realizată în parteneriat cu instituţiile de teatru din Bucureşti şi din ţară. Sumele încasate din spectacolele prezentate sunt destinate oamenilor de teatru care au nevoie de ajutor.

Cea de a XVI-a ediţie a Campaniei Naţionale “Artiştii pentru artişti” lansată de Uniunea Teatrală din România a antrenat şi Teatrul “Colibri” din Craiova. Campania este organizată în sprijinul oamenilor de teatru, pentru care scena a rămas doar o amintire. Fiecare bilet cumpărat reprezină un ajutor concret şi o mână întinsă artiştilor aflaţi în nevoie. În cadrul acestei campanii, Teatrul “Colibri” va organiza , vineri, 24 martie, de la ora 10,30, spectacolul “Fata babei şi fata moşneagului”, dramatizare de Valentin Dobrescu, după Ion Creangă, în regia lui Todor Valov. Spectacolul deţine premiul pentru cea mai bună regie obţinut la Festivalul internaţional “Scânteia de aur” de la Kragujevac, Serbia.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.